luni, 7 octombrie 2024

„Puzzle cu reguli de igienă”

 




Copiilor le place să rezolve puzzle-uri.

           Pentru săptămâna în care discutăm cu copiii despre igienă și sănătate, le putem propune un joc: 

„Puzzle cu reguli de igienă”, o activitate interactivă care îi încurajează pe copii să colaboreze, să învețe și să se distreze în același timp.

Cum se desfășoară jocul?

Copiii se împart în două echipe. Fiecare echipă de copii primește un puzzle uriaș cu o imagine care reprezintă un băiat și o fetiță care se spală pe dinți.  Echipele trebuie să asambleze puzzle-ul cât mai rapid, colaborând și discutând despre acțiunea ilustrată: spălatul pe dinți.

        Scopul jocului este nu doar de a finaliza puzzle-ul, ci și de a discuta despre regula de igienă prezentată. După ce ambele echipele au asamblat puzzle-ul, educatoarea va încuraja o discuție despre cum și de ce trebuie să ne spălăm pe dinți, cât de des și care sunt pașii corecți pentru o igienă orală bună.

Ce învață copiii din acest joc?

  • Colaborarea în echipă: Copiii învață să lucreze împreună pentru a finaliza puzzle-ul. Acest lucru le dezvoltă abilitățile de comunicare și cooperare.
  • Importanța igienei dentare: Imaginea puzzle-ului este o reprezentare a spălatului pe dinți, un pas esențial în rutina zilnică de igienă personală. Copiii discută despre acest obicei sănătos și își consolidează cunoștințele.
  • Coordonarea și concentrarea: Jocul de puzzle îi ajută pe cei mici să își dezvolte coordonarea mâini-ochi și să fie atenți la detalii, în timp ce își pun mintea la contribuție pentru a găsi piesele potrivite.
Poți descărca materialul PDF al puzzle-ului de aici: Descarcă puzzle-ul uriaș cu băiatul și fetița care se spală pe dinți.

După descărcare și imprimare, recomand laminarea materialului!

Spor la joacă și învățare!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

🌟 Cuvinte fermecate pentru sala de grupă

                  La început de an școlar, fiecare dintre noi își dorește ca sala de grupă să devină un spațiu prietenos, în care copiii să ...